Arhitectura contemporană din România se desfășoară într-un context în care se pare că valorile tradiționale exprimate de firmitas, utilitas și venustas sunt tot mai des neglijate în favoarea unei estetici discutabile și a pragmatismului economic. Acest contrast este evident atunci când comparăm arhitectura contemporană cu perioada interbelică și mișcarea neoromânească, care au avut o influență hotărâtoare asupra dezvoltării arhitecturii românești.

Firmitas, utilitas și venustas sunt trei piloni esențiali în arta arhitecturii și designului, cu rădăcini în filozofia romană.

Firmitas, sau soliditatea, reprezintă capacitatea unei creații de a rezista trecerii timpului și factorilor naturali, necesitând alegeri bine gândite privind materialele și structura.

Utilitas, sau funcționalitatea, se concentrează asupra modului în care un obiect sau un spațiu servește eficient scopurile pentru care a fost creat, prioritizând confortul și eficiența.

Venustas, sau frumusețea, aduce estetica în prim-plan, cu atenție la proporții, simetrie și detalii decorative, transformând astfel un obiect sau o clădire într-o operă de artă.

În echilibrul lor, acești trei piloni duc la creația unor opere memorabile în lumea arhitecturii și designului.

Mișcarea neoromânească din perioada interbelică a promovat o estetică inspirată de tradițiile românești, cu detalii ornamentale și elemente de design specifice. În perioada interbelică, arhitectura neoromânească s-a remarcat prin utilizarea materialelor tradiționale, cum ar fi lemnul, piatra și cărămida, pentru a crea clădiri solide și rezistente. Curentul modernist, care a avut impact în România în anii ’20 și ’30, a introdus un alt stil, axat pe funcționalitate, minimalism și tehnologie. Arhitectura modernistă a pus utilitas în prim-plan, urmărind eficiența și funcționalitatea, dar adesea neglijând adesea detaliile estetice și firmitas. În contrast, arhitectura comunistă din perioada postbelică a pus accentul pe utilitas în favoarea venustas, în încercarea de a construi rapid și eficient locuințe pentru masă. Această perioadă a lăsat în urmă o moștenire arhitecturală ce necesită adesea adaptare și revalorizare.

Astăzi însă, arhitectura contemporană din România se află într-o permanentă tranziție și pare ca a abandonat toate cele trei atribute vitruviene. Alegerea materialelor potrivite, a tehnicilor de construcție adecvate, a unei structuri robuste pentru a asigura că construcția este rezistentă la condiții meteo extreme, la uzură și la trecerea timpului toate acestea pare că au devenit opțiuni la coada listei.

Experimente nereușite cu materiale nepotrivite, lipsa de interes real și iluzia unor tăieri de costuri sau economii de timp fac ca o sumedenie de construcții terminate recent să arate mai rău sau să se comporte mai rău decât multe din anii interbelici.

Utilitas, care ar trebui să asigure funcționalitatea și utilitatea clădirilor, este deseori neglijată în arhitectura contemporană. Planificarea urbană adesea haotică și lipsa unei viziuni coerente duc la crearea de medii construite disfuncționale și incoerente. Proiectele sunt adesea orientate spre doar profit sau influențate de interesele dezvoltatorilor, în loc să se concentreze pe satisfacerea nevoilor reale ale utilizatorilor.

Apoi în arhitectura contemporană, adesea vedem o abordare eclectică, cu influențe internaționale și o atenție mai mică acordată valorilor estetice tradiționale românești. În timp ce mișcarea neoromânească din perioada interbelică a reprezentat un efort de a valorifica estetica tradițională românească, arhitectura contemporană se îndreaptă uneori spre un eclecticism fără viziune sau direcție clară. Identitatea culturală și tradițiile locale sunt adesea sacrificate în favoarea unui estetic impersonal și globalizat.

În acest context considerăm că respectarea virtuților vitruviene Firmitas, Utilitas și Venustas nu este doar o alegere estetică sau formală; este o manifestare profundă a răspunderii și sensibilității noastre față de locurile în care trăim și lucrăm. Firmitas, sau soliditatea, este mai actuală decât oricând. Într-o eră marcată de schimbări climatice și presiuni asupra resurselor, clădirile noastre trebuie să fie gândite pentru a rezista îndelung trecerii timpului. Un design solid și durabil nu doar că protejează investițiile noastre, ci și ajută la protejarea mediului. Utilitas, sau funcționalitatea, se traduce în spații care servesc cu adevărat scopurile noastre. Într-o societate în continuă evoluție, avem nevoie de clădiri care se adaptează și răspund nevoilor noastre în schimbare. Eficiența spațiilor și comoditatea utilizării acestora pot transforma un spațiu simplu într-un mediu în care inovația și colaborarea prosperă sau care are cu adevărat valoarea unui cămin. Venustas, sau frumusețea, nu este un lux superficial. Estetica arhitecturală are puterea de a ne influența starea de spirit și de a ne conecta la rădăcinile noastre culturale. Clădirile frumoase ne inspiră și ne umplu de admirație, întărind legătura noastră cu lumea din jur.

Într-o lume agitată și în schimbare rapidă, aceste virtuți rămân ancoraje ale stabilității și ale identității noastre. Ele ne îndrumă spre o arhitectură care nu numai că se adaptează nevoilor noastre, dar și celebrează tradiția și frumusețea. În fond, ele ne încurajează să construim pentru viitor, având în vedere trecutul, să avem grijă de mediu și să aducem frumusețe și funcționalitate în fiecare aspect al vieții noastre cotidiene.

– arhitect Răzvan Ștefănescu –